Laşul

 

Mai bine n-ai afla că-mi placi.
Oricum n-aş şti să-ţi spun,
Decât să cred că te prefaci,
Tăcerii mă supun.

Prezenţa ta e ca un dar,
Când nici nu mă priveşti,
Atunci îmi este cel mai clar
Cât de frumoasă eşti.

Mirosul tău, ce l-aş păstra
Pe veci! Nu-mi e de-ajuns;
De ce nu poate rezista?
O ploaie, şi s-a dus...

La început era cumplit
Să nu-ţi mărturisesc,
Dar timpul m-a obişnuit,
Şi ştiu să mă opresc.

Şi dacă am curaj, şi sper -
Se spulberă în van.
Rămâne doar să îţi ofer
Un cântec de pian.

De mâine îţi voi spune tot?
Ah, din păcate, nu...
Când am atâtea să-ţi arăt!
Şi ştiu că ai şi tu...

Dar dacă cel mai bine-ar fi
Să nu mă mai feresc?
Căci parcă simt cum ţi-ai dori
Să ştii că te iubesc.