stii? cateodata chiar am impresia ca nimanui nu ii pasa de mine. chiar daca stiu in adancul meu ca nu e asa. stiu ca parintilor le pasa, anumitor prieteni... dar problema e ca nu imi pasa mie daca anumitor persoane le pasa. si eu vreau ca alte persoane sa imi arate ca le pasa, dar de fapt ei nici macar nu dau importanta.

E nasol. Trec printr-o perioada despre care acum ceva timp credeam ca va lua sfarsit, si ca totul va fi bine, dar de fapt acum e mai rau. Parca nimic nu merge bine. Parca toti s-au intors impotriva mea. Sau poate doar mi se pare mie. Nu stiu cum e, tot ce stiu e ca am invatat sa ma prefac destul de bine incat sa nu arat ca ma doare pana si cel mai mic gest de neatentie al celorlalti.

Mai am o problema care a ajuns sa ma scoata din minti de ceva timp: nu ma mai pot concentra la nimic, pur si simplu nu mai sunt in stare sa asimilez. Daca vreau sa citesc o carte, nu reusesc, pentru ca nu inteleg nimic din ceea ce scrie acolo. Daca vreau sa invat, la fel, nu retin nimic. Daca vreau sa ma uit la un film trebuie sa stau cateva ore bune ca sa il pot vedea de la cap la coada, pentru ca ma trezesc ca nu am vazut o anumita secventa si derulez ca sa o pot intelege.

As vrea sa le pot lasa pe toate la o parte si sa ma ocup doar de scoala... dar nu imi sta gandul la asta. Nu ma simt in stare sa fac asta. Mi se pare totul asa de greu...fara rost. Pur si simplu, totul pare fara sens, parca nimic nu sta acolo unde trebuie, parca nimeni nu face ce trebuie.

Vreau sa plec departe, nu stiu, sa nu mai am habar de nimeni...

...şi aparenţele iar înşeală

...Asculta..

vezi?.. intelegi?.. simtit?.. cum cine?
tu da tu.
Poate ca esti doar un trecator pe aceasta pagina sau poate ca imi esti prieten.Si ce ai facut? Mi-ai citit toate postarile nu? Si ce ai dedus?. Da,exact. Dar tine-o acolo in inima ta. Poate ca ai trecut de nenumarate ori pe langa mine,si poate m-ai privit de nenumarate ori in ochi, pe atunci ochi veseli si plini de iubire care nu ascundeau nimic.Dar acum... nu mai pot ascunde sentimente si ii vezi cum se uita doar in cimentul rece ne mai privind ce e in jur. Dar cel mai bine e sa iti urmezi drumul pe care numai tu il stii..
Hai zi. Ce ai crezut la inceput? Ca sunt acel copil care are parte de multe: multa dragoste multi prieteni foarte multe.
Poate ca da. Dar asta a fost in trecut. Ai simtit vreodata ca esti blocat intr-un vis? Alergi,alergi dar.. realizezi ca alergi pe loc. Fugi cat te tin picioarele pentru a ajunge la el. Il vezi acolo si parca simti cum te asteapta dar totusi nu poti sa ajungi la el. Si mereu in drumul tau dai de obstacole.Ajungi la niste scari ...care din nou au la sfarsitul lor sus de tot. o persoana. Da exact! El e. dar de data asta nu e singur.
Te opresti.. nu mai alergi.. te uiti in jur. Totul e trist si pustiu.Iti vezi prietenii cum obisnuiesc sa iasa mereu afara in fiecare duminica.. dar tu nu esti printre ei.. incepi din nou sa alergi. Ajungi in mijlocul lor dar nimeni nu te vede...Apare si EL cu ea de mana. Te duci in fata lui..ii spui ce simti dar parca esti imaginara.
Nu intelegi. Nimeni nu te vede.Nimeni nu te aude.Ii vezi cum se indeparteaza.Incepi sa tipi si sa alergi iar si iar dupa ei dar nu ii poti ajunge.
M-am oprit si mi-am zis ca nu mai are rost. Ploaia a inceput.M-am asezat pe cimentul rece si ud, unde imi petreceam majoritatea vietii.Nu stiam ce sa fac.Incotro sa merg.Un fior rece m-a cuprins chiar si o teama.. Dar in final am putut simti decat o lacrima.. o lacrima care se prelingea usor pe obraz...sugerand cum toti au iesit din viata mea.. la fel cum lacrima a iesit din suflet.. Am avut o senzatie de trezire..
Dar acesta nu era un vis si,spre deosebire de cosmar,nu alergam sa imi salvez viata goneam sa salvez ceva infinit mai pretios.



Astazi,propria viata insemna putin pentru mine...